6,34 milioane eurofinantari pentru consultanta


5.0 - 1 vote


Vizualizari: 368
Comentarii: 0

6,34 milioane eurofinantari pentru consultanta
    146 - acesta este numărul de firme care au depus, până în prezent, proiecte pentru obţinerea finanţărilor pentru investiţii în consultanţă, acordate prin programele derulate prin intermediul Ministerului pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, potrivit informaţiilor publicate de minister.

    Bugetul alocat pentru acest apel de proiecte este de 6,34 milioane euro, iar depunerea proiectelor a început din 20 mai.

    Programul Sprijin pentru consultanţă acordat IMM-urilor are un buget de 60 milioane euro pentru perioada 2007-2013, din care 49,64 milioane euro reprezintă finanţare europeană nerambursabilă, asigurată prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi 10,35 milioane de euro, fonduri de la bugetul de stat. Fondurile alocate pentru consultanţă pot acoperi 70 la sută din valoarea unui proiect, iar firma solicitantă trebuie să finanţeze 30 la sută din proiect.

    Fondurile nerambursabile pentru întreprinderile mici şi mijlocii care vor să deruleze programe de consultanţă se ridică la 11,34 milioane euro în 2008, potrivit informaţiilor publicate în Ghidul solicitantului pentru fonduri europene.

    Din totalul sumei alocate pentru consultanţa IMM, contribuţia europeană se cifrează la 9,36 milioane euro, iar cea naţională, la 1,98 milioane euro.

Cuvinte cheie: proiecte finantari conultanta

Comentarii


Nu exista comentarii.


  Cod verificare
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii