"Banul la ban trage" a fost inlocuit cu "banii la proiecte trag"


2.0 - 6 votes


Vizualizari: 956
Comentarii: 0

Fondurile structurale sunt gestionate de statele membre ale Uniunii Europene, iar Comisia Europeana intervine in acest proces doar atunci cand guvernele nu isi fac treaba. Acestea au obligatia de a sprijini toti aplicantii care au proiecte utile, nu doar pe cei care au si bani.

“Astazi, mai mult ca in trecut, ne aflam in fata unei Comisii Europene mai atente la cum gestioneaza statele membre banii europeni, ea insasi fiind sub presiunea controlului Curtii Europene a Auditorilor si Parlamentului European”, arata Jean-Pierre Jochum, presedinte al comisiei interministeriale franceze de coordonare a controalelor asupra operatiunilor cofinantate din fondurile structurale europene. In cadrul unei conferinte organizate de Institutul European din Romania, Jean-Pierre Jochum a detaliat principiile sistemului de management si control a fondurilor structurale si a accentuat importanta celor trei autoritati implicate.

“Exigentele europene sunt mai putin complexe decat ar putea parea in urma lecturarii regulamentelor”, mai spune Jochum. Principiile sistemului de management si control a fondurilor structurale sunt urmatoarele:

Statul membru trebuie sa instituie proceduri care sa garanteze eligibilitatea cheltuielilor care vor fi declarate Comisiei Europene pentru cofinantare europeana. Procedurile trebuie sa fie scrise, pentru ca fiecare sa le poata cunoaste, atat persoanele care asigura managementul programului, cat si candidatii la cofinantare europeana. Aceste proceduri merg pana la a verifica daca produsul sau serviciul a fost furnizat conform planificarii, iar cheltuielile prezentate de beneficiar sunt reale. Verificarea trebuie sa fie exhaustiva, respective sa cuprinda toate cererile de rambursare ale beneficiarilor.

Toate celelalte controale nu sunt efectuate decat pentru a se asigura buna fuctionare a sistemului. Altfel spus, exista un control efectuat inainte de a plati beneficiarului subventia, care trebuie efectuat la 100%. Controalele urmatoare sunt destinate asigurarii calitatii acestui prim nivel de control prin teste.

Pentru fiecare program in parte, prima obligatie este aceea de a institui un sistem menegement si control, adica o inlantuire coerenta de procedure si de a-l descrie pentru Comisia Europeana. Acest sistem cuprinde o component de management si una de certificare a cheltuielilor declarate Comisiei Europene. Se adauga si o componente de audit. Aceste componente sunt exercitate de trei autoritati diferite, care trebuie sa fie strict separate.

In Romania, cele trei autoritati sunt ministerele (autoritatea de management), Ministerul Finantelor (autoritatea de certificare) si Curtea de Conturi (autoritatea de audit). “Orice ar lasa sa se inteleaga Comisia Europeana, centrul dispozitivului este autoritatea de management, careia ii revine si cea mai mare responsabilitate. Auditurile si controalele nu sunt decat un ajutor pentru cei care asigura managementul si ceea ce este cel mai important: controlul vine dupa actiune si nu are voie sa opreasca proiectele”. Aspectul cel mai important pentru Romania in stadiul actual este sa fie in masura sa absoarba fondurile europene. Aceasta inseamna sa aiba proiecte, iar proiectele sa se realizeze. Este esential pentru a evita dezangajarea automata si pierderea fondurilor.

“Pentru a avea proiecte, iar proiectele sa fie cele mai utile, trebuie ajutati cei cei care au idei bune, nu neaparat si bani multi. Daca ei nu sunt ajutati, vor avea acces la fondurile europene doar cei ce dispun de mijloace financiare si care nu sunt neaparat si cei care au cea mai mare nevoie de subventii”, subliniaza Jean-Pierre Jochum una dintre capcanele finantarilor. In Franta, la fel ca si in restul vechilor state membre, candidatii fara posibilitati financiare, dar care au idei utile comunitatii, sunt sprijiniti de colectivitatile publice, de stat in primul rand. “Statul este un factor important in alocarea eficienta a resurselor, el nu se poate pur si simplu abstrage din gestionarea fondurilor si sprijinirea candidatilor la finantare”, a declarat Jean-Pierre Jochum.

Cuvinte cheie:

Comentarii


Nu exista comentarii.


  Cod verificare
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii