Cine vrea bani nerambursabili nu trebuie sa se sperie de birocratie
Vizualizari: 777
Comentarii: 0
Fondurile se pot accesa şi fără un consultant, dar consumul de timp şi riscul de a „pierde trenul" sunt mult mai mari.Documentaţie stufoasă, proceduri încâlcite, reguli peste reguli – prin astfel de „furci caudine" trebuie să treacă orice întreprinzător care şi-a propus să acceseze fondurile structurale puse la dispoziţia României de Uniunea Europeană. Vestea bună este că achiziţiile de bunuri din afara UE nu mai sunt considerate neeligibile, cum s-a întâmplat în ultimii ani. Vestea proastă: birocraţia impusă de la Bruxelles nu poate fi ocolită.
Pentru a evita cât mai multe din aceste neplăceri, e mai bine să apelaţi la serviciile unui consultant decât să intraţi pe cont propriu în marea aventură a accesării. Până atunci, e bine să ştim că, faţă de fostele fonduri de preaderare (de exemplu, Phare), fondurile structurale demarate acum pot fi folosite şi pentru achiziţiile de bunuri produse în afara Uniunii Europene.
Pe scurt, dacă în anii trecuţi aţi fi cumpărat, să zicem, un calculator fabricat în China, acesta nu era decontat din fondurile europene, pentru că nu era produs în UE. Astăzi, lucrurile se prezintă cu totul altfel: „Singurul lucru care mai contează în prezent este ca produsul să fie nou, adică să nu fie second-hand; ţara de origine nu mai prezintă importanţă în evaluarea eligibilităţii acestei achiziţii", a declarat, pentru „Adevărul", Cosmin Drăgoi, expert în fonduri europene.
El a precizat că mai sunt foarte puţine cazuri, strict punctuale, pentru care există prevederi speciale în legătură cu originea produsului. Însă achiziţia din afara UE are şi un dezavantaj: taxa pe valoarea adăugată trebuie plătită şi nu se mai poate recupera, în timp ce, pentru bunurile din spaţiul comunitar, TVA se poate deduce.
Nu uitaţi să faceţi calculul de oportunitate!Înainte de toate, pentru a vedea dacă merită sau nu să depuneţi eforturile necesare pentru a accesa fondurile nerambursabile, trebuie să faceţi un calcul de oportunitate. Mai precis, „întreprinzătorul trebuie să estimeze cât l-ar costa dacă ar aştepta până să vină aceşti bani, în comparaţie cu sumele pe care le-ar obţine; dacă balanţa înclină spre finanţarea nerambursabilă (costurile întârzierii sunt mai mici decât sumele ce urmează a fi trase), atunci varianta accesării este cea oportună", a explicat Cosmin Drăgoi.
Când valoarea bunurilor, serviciilor sau lucrărilor care urmează să participe la investiţia finanţată din fonduri structurale depăşeşte un anumit plafon, acestea trebuie achiziţionate numai în urma unei licitaţii. Pentru bunuri, plafonul maxim valoric este de 125.000 de euro, pentru servicii – de 75.000 de euro, iar pentru lucrările necesare – de 400.000 de euro. „Licitarea acestor componente trebuie organizată urmând procedura achiziţiilor publice, aşa cum este aceasta reglementată în legislaţia actuală", a precizat expertul.
Riscurile se împart între consultant şi beneficiarReferitor la relaţia dintre beneficiar şi consultantul care îl asistă în accesarea fondurilor, Cosmin Drăgoi subliniază că, de regulă, riscurile inerente acestor operaţiuni sunt împărţite. "Principala constrângere apare atunci când pentru acelaşi program de finanţare aplică mai mulţi solicitanţi, iar valoarea cererii astfel cumulate depăşeşte valoarea totală a fondului alocat. În astfel de situaţii, departajarea dintre candidaţi se face după criterii de scoring suplimentare, care sunt amintite, de altfel, şi în Ghidurile Solicitantului". Un exemplu interesant, în acest sens, este criteriul ratei rentabilităţii, care trebuie să fie mai mică de 9% - nu mai mare, cum ar fi de aşteptat.
"Tara de origine a produsului nu mai contează în evaluarea eligibilităţii achiziţiei din fondurile structurale."Cosmin Drăgoi, expert în fonduri europene
În cazul în care, cu toată cheltuiala de întocmire a documentaţiei şi timpul pierdut cu procedurile birocratice, nu aţi mai reuşit – din diverse motive – să accesaţi fondul, nu trebuie să vă faceţi prea multe griji. Anul viitor, acelaşi fond va fi realocat (poate, chiar cu o valoare totală mai mare), astfel că o bună parte din documentele întocmite acum vor putea fi folosite şi în viitor.
Desigur, cu actualizările de rigoare... Până în prezent, Cosmin Drăgoi a asistat, prin intermediul companiei Ced Invest, 14 beneficiari (firme particulare, dar şi instituţii ale administraţiei publice locale) care au primit deja sau sunt pe cale de a accesa nişte fonduri în valoare totală de 24 milioane de euro. De regulă, asistenţa de specialitate constă în elaborarea unor analize cost-beneficiu, planuri de afaceri, studii de fezabilitate, bugete de venituri şi cheltuieli, proiecţii tehnice şi financiare, ca şi în organizarea fluxurilor de numerar sau îndrumările necesare respectării tuturor procedurilor.
Câteva sfaturi pentru aplicanţi*Afacerea pe care o conduceţi să fie funcţională, iar firma – să aibă cel puţin un an vechime
*Realizarea de profit este obligatorie numai pentru accesarea anumitor categorii de fonduri
*Datorii zero către bugetul statului, la data depunerii cererii de finanţare
*Elaboraţi un plan al investiţiei bine definit
*Asiguraţi-vă eligibilitatea pentru cofinanţare, în proporţie de cel puţin jumătate din totalul necesar pentru investiţie
*Trebuie să aveţi experienţă proprie în domeniul pentru care aplicaţi sau, cel puţin, echipa care va dezvolta investiţia trebuie să aibă expertiză
*Ierarhizarea priorităţilor este esenţială
Cuvinte cheie: bani nerambursabili