Codasii UE din punct de vedere al competitivitatii economice
Vizualizari: 502
Comentarii: 0
România este penultima ţară din Uniunea Europeană (UE), devansând doar Bulgaria, din punct de vedere al competitivităţii, într-un top realizat de Forumul Economic Mondial, ţara noastră înregistrând regrese la capitolul infrastructură şi la modul de adoptare a politicilor publice.
Cu un punctaj de 4,1 puncte, obţinut pe o scală de la 1 (cel mai prost) la 7 (cel mai bun), faţă de 4 puncte înregistrate anul trecut, România ocupă, în indicele global al competitivităţii, locul 68 din 131 de ţări, se arată într-un comunicat al Grupului de Economie Aplicată (GEA), partenerul pentru România al Forumului Economic Mondial.
Pentru prima oară de când România apare în acest raport (din 2001), cea mai mare problemă pentru mediul de afaceri din România este instabilitatea politicilor publice, indicată de 13,2 la sută din răspunsurile managerilor, în condiţiile în care, în urmă cu un an, aceasta era situată abia pe locul 7 în rândul obstacolelor la adresa mediului de afaceri. În 2008, celelalte bariere importante sunt: nivelul fiscalităţii (12,8%), gradul de complexitate a reglementărilor fiscale (11,2%), birocraţia administraţiei publice (10,8 %) şi infrastructura inadecvată (9,7%).
La capitolul stabilitate macroeconomică, România ocupă locul 76, în creştere cu opt locuri. Totuşi, o serie de indicatori s-au deteriorat, cum ar fi rata economisirii - locul 104, în scădere cu trei locuri, deficitul bugetar - locul 98, în scădere cu 16 locuri, rata inflaţiei - locul 89, în scădere cu 26 de locuri.
Potrivit raportului dat publicităţii de GEA, România ocupă locul 105 la infrastructură - în scădere cu cinci poziţii, situându-se pe ultimul loc în rândul ţărilor din UE.
Drumuri mai proaste decât în Zimbabwe
La capitolul calitatea drumurilor, a reieşit că România este chiar pe locul 126 din 131 de ţări. Cum este, totuşi, greu de argumentat că România se plasează în urma unor ţări ca Zimbabwe (locul 88) şi Burkina Faso (locul 104), mai relevantă este comparaţia cu ţările europene. Germania şi Franţa sunt pe primele două locuri, Ungaria pe 57, Bulgaria pe 95, iar Polonia pe 96.
România este pe locul 124 la transparenţa politicilor publice, pe 113 la favoritism în luarea deciziilor Guvernului, pe 111 la risipa banului public - ceea ce confirmă că modul în care sunt luate politicile publice reprezintă cel mai mare dezavantaj competitiv al României în prezent. Indicele global al competitivităţii este un indicator compozit, format din 12 subindicatori.
Cuvinte cheie: regres competitivitate economica