Dezvoltarea Europei in fata provocarilor mondiale


2.3 - 9 votes


Vizualizari: 5062
Comentarii: 12

Dezvoltarea Europei in fata provocarilor mondiale
Luni a avut loc la Consiliul Economic şi Social (CES) o misiune de evaluare din partea Comitetului Economic şi Social European (CESE) pe tema Programului Naţional de Reformă (PNR) în contextul Strategiei Lisabona. Delegaţia CESE a fost alcătuită din Stafan Nilsson, preşedintele Grupului III din Suedia, Susana Florio, din partea Grupului II din Italia, şi Van Iersel, reprezentant al Grupului I din Olanda. Delegaţia vine la solicitarea Comisiei Europene. Stafan Nilsson, preşedintele Grupului III, a oferit un interviu pentru Curierul Naţional.

Andreea Stoica: Ce presupune această evaluare din partea CESE pe tema Programului Naţional de Reformă în contextul Strategiei Lisabona?

Stafan Nilsson: Monitorizăm ceea ce se întâmplă în dezvoltarea competitivităţii şi susţinerii agendei sociale în Uniunea Europeană. În România, în Bucureşti mai exact, avem misiunea de a ne întâlni cu partenerii sociali şi cu alte organizaţii pentru a vedea cum sunt ei implicaţi în proiect şi cum este abordată strategia de modernizare a Europei.

Andreea Stoica: Puteţi să-mi spuneţi câteva cuvinte despre dialogul social?

Stafan Nilsson: Dialogul social are o importanţă deosebită între partenerii sociali. Avem diferite tradiţii în diferite ţări membre ale Uniunii Europene, tradiţii care depind de localizarea fiecărei ţări şi de modul de organizare a legăturii dintre angajaţi şi Guvern. Uneori, în unele ţări, Guvernul este foarte puţin implicat şi de aceea este nevoie de o mai bună dezvoltare a activităţilor între partenerii sociali (angajatori, angajaţi şi Guvern). Pe lângă acest lucru, noi suntem mai mult concentraţi asupra dialogului civil, acesta incluzând de asemenea partenerii sociali, dar şi alte organizaţii. Este foarte important ca oamenii şi organizaţiile să fie conştiente de acest proces. Trebuie să existe o înţelegere a acestui fenomen.

Andreea Stoica: Care sunt provocările pe care le întâmpinaţi în realizarea acestui proiect?

Stafan Nilsson: Problema este cum se poate dezvolta Europa în timp ce întâlneşte provocările mondiale, în ceea ce priveşte păstrarea locurilor de muncă, crearea de noi locuri de muncă şi având o situaţie socială bună, aici referindu-mă la populaţie. Din punctul meu de vedere, avem nevoie de reforme, este nevoie să privim în viitor şi toate acestea numai pentru dezvoltarea economică a Uniunii Europene.

Andreea Stoica: Puteţi să-mi spuneţi ceva despre politica macroeconomică a României? Dar despre criza forţei de muncă din ţară?

Stafan Nilsson: Este foarte greu să discutăm acum despre acest subiect ţinând cont de actuala criză financiară. Una dintre provocările care există este reprezentată de încercarea întregii Europe de a fi competitivă. Şi părerea mea este că dacă vrem cu adevărat să supravieţuim trebuie să realizăm foarte multe schimbări în aceste politici şi doar aşa se poate realiza acest proiect de creştere economică. Este o adevărată problemă. Este vorba de aproximativ 3 milioane de persoane care au plecat din România şi care au ales să muncească în altă ţară, dar, în viitor, acest lucru poate fi transformat într-un avantaj dacă acei oameni se întorc şi aleg să muncească în România.

"Scopul nostru aici, în România, este de a discuta parteneriatele sociale şi modul în care acestea se desfăşoară, de asemenea avem un scop bine determinat care ţine de creşterea productivităţii şi de creşterea competitivităţii. Din nefericire, sunt foarte multe probleme legate de administraţie, în plus România se confruntă cu multe alte provocări în ceea ce priveşte implementarea Strategiei de la Lisabona. În plus, încercăm să obţinem mai mult suport atât din partea partenerilor sociali din România, cât şi din partea altor ţări membre ale UE", a declarat Van Iersel.

"Propunerea acestei misiuni este simplă şi complicată în acelaşi timp. Este simplă deoarece urmează să intervievăm, să ascultăm părerile celorlalţi colegi, colegi români de aici din Bucureşti, în special despre implementarea Strategiei Lisabona. Şi este complicată, deoarece nu avem destul de mult timp ca să înţelegem situaţia naţională. Dar în ambele cazuri cred că este important să avem o experienţă directă pentru a raporta Comisiei Europene care este situaţia exactă a societăţii civile din România. Sunt persoana care realizează raportul, bineînţeles cu ajutorul altor colegi, şi va urma ca să prezint acest raport Comunităţii Europene, Comisiei,  Parlamentului European şi guvernelor naţionale, cu scopul de a înţelege ceea ce trebuie să facem în viitor. Strategia de la Lisabona se va termina în anul 2010 şi este timpul să înceapă planificările pentru viitoarele etape ale Strategiei", a declarat Susana Florio.

Cuvinte cheie: dezoltare europeana UE

Comentarii



  Cod verificare
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii