Fonduri europene pentru Bistrita-Nasaud
Vizualizari: 230
Comentarii: 1
Maine, Ministrul Mediului, directorul Aquabis si presedintele Consiliului Judetean semneaza contractul de finantare. In trei ani, peste 70 la suta din populatia judetului va fi racordata la sistemul de apa potabila si la cel de canalizare. Lucrarile se vor efectua in Bistrita, Nasaud, Beclean, Telciu, Sangeorz-Bai si Feldru.
Proiectul „Extinderea si modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Bistrita-Nasaud", in valoare depeste 83 de milioane de euro, este finantat din fonduri accesate prin Programul Operational Sectorial de Mediu, din banii de la Consiliul Judetean, din contributia proprie a firmei SC. Aquabis SA si din fonduri de la bugetul de stat. in trei ani, in judet, peste 18.000 de locuitori vor fi racodati la sistemul de apa potabila si in jur de 30.000 la cel de apa uzata, astfel ca accesul populatiei la retelele de apa si canalizare va creste de la aproape 30 la suta la peste 70 la suta.
Proiectul va fi semnat maine
Directorul SC. Aquabis SA, Ioan sandru impreuna cu presedintele Consiliului Judetean vor fi maine la Bucuresti, pentru a semna contractul de modernizarea si extindere a retelelor de apa din judet. „Maine, la ora 10.00, in prezenta ministrului Mediului si presedintelui Consiliului Judetean, se va semna contractul de finantare. in jur de 64 de milioane de euro sunt garantati prin Fondul de Coeziune de la Uniunea Euopeana, cam 10 milioane de euro se acorda de la bugetul de stat, 8 milioane le da societatea noastra si 1, 5 milioane este contributia Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud", explica Ioan sandru. Lucrarile prevazute in proiect se vor desfasura pe durata a trei ani si vizeaza reabilitari si extinderi ale sistemelor de distributie si colectare de apa in toate cele patru orase si in comunele Feldru si Telciu.
Un Master Plan de acum patru ani
Primele solutii tehnice ale acestui proiect dateaza din 2006, de pe timpul vechii conduceri a Consiliului Judetean. „Master Planul se imparte pe zone. De exemplu, Sangeorz-Bai are o investitie de aproape 16 milioane de euro, iar contributia proprie este de 2 %. In oras se va realiza o statie de epurare care va deservi si comunele Rodna si Maieru, dar si o retea de canalizare magistrala. Implementarea proiectului se va face anul acesta, iar lucrarile ar putea incepe chiar din toamna acestui an", spune primarul din Sangeorz-Bai, Roland Venig. Acesta adauga ca, prin acest proiect si prin cel care vizeaza depozitul ecologic de deseuri, judetul este reasezat pe harta celor cu proiecte europene de amploare. „Anul viitor este ultimul an pentru implemnetarea managementrului deseurilor si primul pentru acest proiect. In sfarsit, judetul va fi acoperit la capitolele deficitare: deseuri si racordul populatiei la apa si canalizare", a mai spus Venig.
Interventii in judet
- refacerea a 31 de km de conducte de aductiune
- construirea de 61 de kilometri de conducte de aductiune noi
- amenjarea a 59 de km de distributie pentru apa
- reparatii la 11 km de retele de canalizare
- reabilitarea a 35 km de retele de distributie
- 15 km de colectoare de apa noi
- 73 de km de retele de canalizare noi
- constructia a 13 statii de pompare a apei uzate
- reconditionare a 5 rezervoare de apa si constructia altor 8
- constructia a 5 statii de hidrofor
Cuvinte cheie: fonduri nerambursabile dezvoltare economica