Fonduri europene pentru proiectele IMM-urilor


0.0 - 0 votes


Vizualizari: 365
Comentarii: 0

Fonduri europene pentru proiectele IMM-urilor
Intreprinderile mici si mijlocii ar putea depune in urmatoarele doua luni proiecte pentru a lua fonduri europene pentru achizitionarea de echipamente, crearea unei noi unitati de productie, participarea la targuri si expozitii sau implementarea standardelor ISO 9001, arata cel mai recent calendar orientativ al lansarii operatiunilor din cadrul programului Cresterea Competitivitatii Economice, publicat pe site-ul autoritatii de management (AMPOSCCE).

Astfel, in luna iulie, ar putea fi lansat al treilea apel de proiecte pentru operatiunea "Sprijin financiar in valoare de pana la 1.075.000 lei acordat pentru investitii in intreprinderile mici si mijlocii", in cadrul careia firmele pot obtine fonduri nerambursabile pentru crearea unei noi unitati de productie (fabrica, sectie, instalatie), extinderea unui amplasament existent pentru cresterea capacitatii de productie, modernizarea instalatiilor, introducerea de noi tehnologii de productie, achizitionarea de software, brevete, licente. Apelul de proiecte va fi cu depunere continua, ceea ce inseamna ca proiectele vor fi evaluate pe masura ce sunt depuse, iar banii se acorda pe principiul primul venit, primul servit. Bugetul ramas este de 70 mil. euro, iar o companie poata sa obtina pana la 250.000 de euro in cadrul acestui program.

In iulie este mai este estimat sa fie lansat apelul de proiecte pentru operatiunea "Sprijin pentru accesul pe noi piete si internationalizare", care are un buget alocat de 6 mil. euro. Firmele pot sa obtina pana la 200.000 de euro pentru participarea la taruri si expozitii.

Tot al treilea apel de proiecte este estimat a fi lansat in august si pentru operatiunea "Sprijin pentru implementarea standardelor internationale", bugetul alocat ramas fiind de 9,5 mil. euro. Firmele pot sa obtina pana la 200.000 de euro pentru infiintarea, modernizarea si acreditarea laboratoarelor de incercari si etalonari, implementarea sistemului de management al calitatii ISO 9001, a sistemelor de management al mediului ISO 14001 sau EMAS sau sistemului de management integrat calitate/mediu, etichetarea ecologica, certificarea produselor/serviciilor/proceselor.

Proiectele se pot depune in cadrul Axei 1 a Programului Operational Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE). Mai multe detalii se gasesc pe site-ul amposcce.minind.ro.

Cuvinte cheie: fonduri europene proiecte imm

Comentarii


Nu exista comentarii.


  Cod verificare
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii