Fonduri pentru canalizare si alimentare cu apa in Arad


2.5 - 4 votes


Vizualizari: 382
Comentarii: 1

Fonduri pentru canalizare si alimentare cu apa in Arad
Organismul intermediar pentru Programul Operational Sectorial pentru Infrastructura de Mediu Timisoara a semnat, in calitate de directie din cadrul Ministerului Mediului, contractul de finantare din fonduri europene denumit “Extinderea si modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Arad”. Beneficiarul proiectului va fi societatea Compania de Apa Arad, valoarea totala a proiectului fiind de 139,5 milioane de euro, fara TVA. Finantarea nerambursabila din Fondul de Coeziune va fi de 106 milioane de euro, cea provenita de la Bugetul de stat - de 16,3 milioane de euro, iar contributia financiara de la bugetele locale beneficiare ale investitiilor va fi de 2,5 milioane de euro. De asemenea, societatea beneficiara a proiectului, Compania de Apa, va mai aduce in proiect 13,9 milioane de euro. Conducerea societatii a anuntat ca va contracta un credit bancar pentru a putea sa-si asigure partea de cofinantare.

Prin acest proiect se vor realiza investitii in tratarea si distribuirea apei potabile, precum si in colectarea si epurarea apelor uzate, in scopul conformarii cu obligatiile privind calitatea apei, prevazute in Tratatul de Aderare al Romaniei la Uniunea Europeana. De sistemul imbunatatit de management al apelor vor beneficia mai multe comunitati, nu doar municipiul Arad: Fantanele, Siria, Galsa, Curtici, Macea, Santana, Ghioroc, Cuvin, Minis, Paulis, Ineu, Pecica, Pancota, Nadlac si Lipova. Numarul total al locuitorilor care vor avea asigurate servicii mai bune va fi de 261.000, rata de conectare la sistemul de canalizare va atinge o medie de 96%, iar 98% din populatie va fi conectata la reteaua de apa potabila. Lucrarile sunt prognozate sa demareze in acest an, urmand sa fie finalizate in 2013.

Cuvinte cheie: dezvoltare urbana fonduri structurale

Comentarii

  • NoName - 2011-08-26 12:20:45
    Sa sa stearga al fund cu canalizarea lor .
    Sa plateasca cine il baga nu fraerii(consumatori).
    Si de ce sa fie lumea obligata?
    Alta hotie.


  Cod verificare
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii