Fonduri pentru prognozarea numarului de someri
Vizualizari: 350
Comentarii: 0
Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca a primit peste 7,5 milioane de lei de la UE ca sa faca o cercetare pe piata muncii pentru a putea anticipa rata somajului, dar si necesitatile de personal ale companiilor.
Primele rezultate ale cercetarii de piata, de care se va ocupa institutul de cercetare ce va castiga licitatia organizata de Agentia Nationala de Ocupare (ANOFM), vor fi gata anul viitor, cand institutia va avea o baza de date nationala cu toate companiile din Romania si tendintele de pe piata muncii. Proiectul „Anticiparea schimbarilor pe piata muncii“, finantat cu 7,5 milioane de lei din Fondul Social European, are o durata de doi ani si vizeaza, in principal, realizarea unei prime cercetari oficiale care sa arate cum vor evolua numarul somerilor si cel al firmelor din Romania, ca si specializarile necesare, toate prinse cu ajutorul unui soft intr-o baza de date la nivel national.
In plus, se va face si instruirea personalului agentiilor judetene de ocupare pentru ca ei sa continue cercetarile de acest fel, care se vor face o data sau de doua ori pe an, la nivel national si local.
„Pe baza studiului sociologic pe care il va realiza institutul de cercetare desemnat prin licitatie vom putea face o prognoza referitoare la evolutia ratei somajului, a persoanelor de peste 45 de ani care s-ar putea afla in risc de somaj. De asemenea, vom vedea exact care sunt programele de formare de care firmele au nevoie, ce specializari le sunt necesare“, a declarat Silviu Bian, presedintele ANOFM. Aceste rezultate vor ajunge si pe masa Ministerului Educatiei, pentru ca specialistii lor sa poata corela programa scolara cu ceea ce au nevoie practic angajatorii. Tot pe baza acestor rezultate, Agentia isi va dimensiona mai bine masurile active, cum ar fi programele de formare profesionala a somerilor sau de consiliere a lor.
Rata somajului nu va trece de 6,8%
Silviu Bian, presedintele ANOFM, este optimist in ceea ce priveste evolutia numarului de someri romani pana la sfarsitul lui 2009. „Nu cred ca vom trece de rata somajului de 6,8% data de Comisia Nationala de Prognoza pana la sfarsitul acestui an; deocamdata avem o rata a somajului de 6%, dar aici intra si cresterea generata de aplicarea ordonantei Guvernului care le-a permis somerilor aflati in plata sa mai primeasca indemnizatia trei luni in plus; deci abia la sfarsitul lunii iulie o sa vedem exact care e situatia somajului“, spune Bian. Presedintele ANOFM spera chiar „sa reduca numarul somerilor, pentru a nu se ajunge la cifra prognozata“.
Cuvinte cheie: fonduri structurale dezvoltare economica