Fonduri UE atrase in 2007-2009
Vizualizari: 497
Comentarii: 0
La finalul acestui an, rata absorbtiei fondurilor europene se va situa la putin peste 10% din totalul sumelor disponibile in perioada 2007-2009. Ultimele date oficiale, valabile pentru data de 30 noiembrie, arata o rata a absorbtiei de 9,58% si dupa ritmul inregistrat in ultimele luni, putem estima ca sansele sa ajunga la 11% sunt destul de mici. Aceasta inseamna ca Romania va fi atras, pana la finalul anului, aproximativ 600 de milioane de euro din cele 5,624 miliarde disponibile.
Teoretic, lucrurile nu stau chiar asa de rau. Daca nu ne uitam direct la platile efectuate pe proiecte ci privim in perspectiva, de exemplu, finantarea UE in cadrul proiectelor contractate, potrivit ultimelor date disponibile la Ministerul Finantelor Publice (30 noiembrie), acopera circa 53% din banii UE alocati. Asadar, teoretic, sunt sanse ca platile sa ajunga in scurt timp la 53% - depinde de ritmul derularii proiectelor.
Programul Operational Sectorial de Mediu si Programul Operational Regional raman campioanele atragerii de fonduri europene, din punct de vedere al numarului de proiecte relevante, al ritmului aprobari si contractarii acestora precum si al sumelor UE atrase.
Programul de Mediu a fost primul program in cadrul caruia au fost transmise la Bruxelles proiecte spre aprobare, chiar in septembrie 2007, pe vremea cand alte programe abia se puneau pe picioare. In cadrul Programul de Mediu - 41 de proiecte care inseamna fonduri europene in valoare de 3,8 miliarde de lei. Intre acestea se regasesc o serie de proiecte consistente, pentru apa si canalizare, precum si sisteme de management integrat al deseurilor. Acest program este campion si la rata de absorbtie:13,83%.
Programul Operational Regional: 551 proiecte contractate, cu fonduri UE de 4,8 miliarde de euro. Aceste proiecte acopera peste 80% din fondurile UE alocate pentru 2007-2009, cel mai mare procent dintre toate programele cu fonduri europene. POR este pe locul 2, dupa POS Mediu, la rata de cheltuire a fondurilor: 12,87% - la 30 noiembrie.
Programul Operational Dezvoltarea Resurselor Umane: 523 de proiecte contractate, care inseamna fonduri europene in valoare de 2,2 miliarde de lei.
Programul Cresterea Competitivitatii Economice: 866 de proiecte, in valoare de 2,9 miliarde de lei, din care fonduri europene de 1,7 miliarde de lei. De la o luna la alta, numarul proiectelor contractate a crescut incet, dar sigur, pe masura ca s-au finalizat evaluarile in cadrul componentelor de IT si acces la internet, cercetare-dezvoltare sau in domeniul energetic. Proiectele contractate acopera circa 56% din fondurile UE alocate pentru perioada 2007-2009, daca platile se vor face in timp util. Din pacate, autoritatile includ in aceasta suma si cele 402 milioane de lei care reprezinta schema de finantare JEREMIE. Aceeasi suma este inclusa in situatia prezentata lunar la capitolul "rambursari", cu toate ca nu este vorba despre un proiect in sine, ci despre o schema de finantare care in acest moment inca nu este operationala.
Cuvinte cheie: fonduri europene dezvoltare economica