Fonduri UE pentru turismul rural
Vizualizari: 13590
Comentarii: 8
Romanii prefera, din ce in ce mai mult, sa isi petreaca weekendurile si vacantele la tara, in pensiunile rurale, in detrimentul statiunilor din ce in ce mai aglomerate. Tocmai de aceea, foarte multi investitori locali, si nu numai, si-au deschis pensiuni turistice in zone pitoresti, multi dintre acestia folosindu-se de fondurile preaderare SAPARD sau PHARE.
Dar cum acestea sunt deja de domeniul trecutului, in ajutorul celor care doresc sa isi demareze o afacere in turismul rural vine acum Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR). De la 1 septembrie, doritorii pot accesa masura 313 din Axa 3 a PNDR, prin care pot obtine fonduri de pana la 70% din valoarea investitiei pe care doresc sa o realizeze. Beneficiarii trebuie sa detina in proprietate sau in chirie un teren de minimum 1.000 de metri patrati si sa se inregistreze ca microintreprindere. In cazul in care solicitantul fondurilor are deja o pensiune agroturistica si doreste sa o extinda, poate sa o faca tot prin intermediul masurii 313. De asemenea, doritorii pot apela, si in cazul in care acestia figureaza ca fermieri in Registrul Fermelor, la masura de finantare pentru agroturism.
“Este foarte bine ca s-a impus ca terenul sa fie de minimum 1.000 de metri patrati. Astfel, proprietarul pensiunii va putea amenaja spatii de agrement si de recreere pentru turisti. Solicitantii trebuie sa citeasca foarte bine Ghidul solicitantului, care urmeaza sa fie publicat de Ministerul Agriculturii in curand, si sa aiba nervi de otel, in cazul in care vor intalni birocratie”, a declarat pentru Antreprenor Cristina Partal, presedintele Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC).
De aceeasi parere sunt si proprietarii de pensiuni agroturistice. “Am o pensiune turistica de zece camere, pe care am construit-o cu sprijinul fondurilor PHARE. Am auzit de masura 313 si vreau sa depun dosarul de inscriere, pentru a putea obtine fonduri UE, in scopul extinderii pensiunii si al amenajarii unor spatii de agrement. Ma bucur ca am obtinut fondurile, dar, intr-adevar, m-am lovit de obstacolul birocratiei, pe care l-am trecut, pana la urma, cu brio”, a explicat pentru Antreprenor Adrian David, proprietarul pensiunii agroturistice Dana, din Muntii Apuseni.
Oficialii Ministerului Agriculturii considera ca turismul rural reprezinta o alternativa de angajare pentru forta de munca rurala, o cale de diversificare a economiei rurale si de furnizare de surse de venituri pentru locuitorii din spatiul rural. “Masura 313 va contribui la promovarea si accesul turistilor la alimentele traditionale si la alte produse ecologice, care constituie o componenta fundamentala a diversitatii turismului rural si a bucatariei caracteristice spatiului rural”, se arata in textul oficial al PNDR.
Accesarea banilor pentru dezvoltarea agroturismului se va putea face incepand cu 1 septembrie, prin incheierea de contracte de finantare intre Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) si beneficiari. De asemenea, beneficiarii pot solicita APDRP plata in avans, in valoare de maximum 20% din valoarea eligibila a proiectului, se arata in regulile de aplicare ale PNDR. Pentru masura 313 privind incurajarea activitatilor turistice, Romania are alocata, pana in anul 2013, suma de 837,255 milioane de euro.
* 70% > din valoarea investitiei poate fi sustinuta din fondurile UE
* 837 > mil. euro vor putea fi accesate prin masura 313, pana in 2013
Aveti grija de birocratie!
“Beneficiarii trebuie sa detina, in proprietate sau in chirie, un teren de minimum 1.000 de metri patrati si sa se inregistreze ca microintreprindere. In cazul in care solicitantul fondurilor are deja o pensiune agroturistica si doreste sa o extinda, poate sa o faca tot prin intermediul masurii 313 din PNDR. Este foarte bine ca s-a impus ca terenul sa fie de minimum 1.000 de metri patrati. Astfel, proprietarul pensiunii va putea amenaja spatii de agrement si de recreere pentru turisti. Solicitantii trebuie sa citeasca foarte bine Ghidul solicitantului, care urmeaza sa fie publicat de Ministerul Agriculturii, si sa aiba nervi de otel, in cazul in care va intalni birocratie.” Cristina Partal presedintele ANTREC
Fonduri pentru extinderea afacerii
“Am o pensiune turistica de zece camere, pe care am construit-o cu sprijinul fondurilor PHARE. Am auzit de masura 313 si vreau sa depun dosarul de inscriere, pentru a putea obtine fonduri UE, in scopul extinderii pensiunii si al amenajarii unor spatii de agrement. Ma bucur ca am obtinut fondurile, mi-au fost de un Real ajutor, dar, intr-adevar, m-am lovit de obstacolul birocratiei, pe care l-am trecut, pana la urma, cu brio.”
Cuvinte cheie: fonduri PHARE SAPARD turism