Functionarii instruiti cu fonduri europene


3.3 - 4 votes


Vizualizari: 248
Comentarii: 0

Functionarii instruiti cu fonduri europene
Angajatii Primariei si cei ai institutiilor publice vor fi instruiti cu bani europeni. Consilierii locali bacauani au aprobat proiectul „Dezvoltare de solutii e-learning in administratia locala“, prin care angajatii se vor perfectiona la locul de munca pentru a raspunde mai bine provocarilor venite din partea angajatorilor si a cetatenilor.

Valoarea proiectului este de 1,9 milioane de lei, din care 38.400 de lei reprezinta contributia locala, iar diferenta va fi acoperita din fonduri europene. „Vor fi instruiti aproximativ 1.000 de angajati. Acestia vor lua parte la cursuri prin intermediul unui soft ce va fi instalat in reteaua de calculatoare a administratiei locale si a institutiilor din oras“, a declarat Corneliu Pricope, director in cadrul Agentiei de Dezvoltare Locala Bacau.

Periodic, angajatii vor trebui sa sustina examene pentru evaluarea cunostintelor. Cursurile de perfectionare se vor tine in perioada orelor de serviciu, iar angajatii vor avea posibilitatea sa se testeze intre ei.

„Este o idee noua, dar foarte convenabila din punct de vedere economic pentru ca nu mai suntem nevoiti sa platim cursuri de perfectionare. La final vor castiga atat angajatii, cat si cetatenii care vor fi consiliati de specialisti mult mai bine pregatiti profesional“, a mai spus Corneliu Pricope.

Cuvinte cheie: fonduri europene functionari publici

Comentarii


Nu exista comentarii.


  Cod verificare
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii