Functionarii publici dau Guvernul in judecata


1.5 - 2 votes


Vizualizari: 869
Comentarii: 0

Functionarii publici dau Guvernul in judecata
"Le-am cerut să vadă ce înseamnă ca 1,3 milioane de funcţionari publici să dea în judecată Guvernul”, Vasile Marica, preşedintele Sed Lex. Proiectul de Ordonanţă, în dezbatere publică pe site-ul Ministrului Muncii.

În semn de protest faţă de intenţia de a tăia sporurile, o parte a funcţionarilor publici vor intra în grevă de avrtisment luni dimineaţă, iar alţii promit să dea Guvernul în judecată. Cel puţin, asta a declarat vineri Vasile Marica, preşedintele Sed Lex, după negocierile de la Ministerul de Finanţe. "Le-am cerut să vadă ce înseamnă ca 1,3 milioane de funcţionari publici să dea în judecată Guvernul. Le-am cerut să facă un calcul şi să vadă ce este mai avantajos - să facă aceste plăţi sau să plătească cheltuieli de judecată şi drepturile care se cuvin, ulterior (...). Oamenii din teritoriu sunt extrem de nemulţumiţi. Eu nu cred că se va ajunge la eliminarea sporurilor pentru că nu pot călca în picioare Codul Muncii", a declarat Vasile Marica. El a mai spus că nu va negocia plata salariilor compensatorii fiindcă asta presupune să accepte concedierile.

Aurel Cornea: dascălii pierd 60% din salariu

Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, spune că şi dascălii ar vrea să dea Guvernul în judecată şi în plus să declanşeze greva generală şi să se plângă europenilor. ”Au discutat acest proiect de Ordonanţă (de sistare a sporurilor) fără să ne consulte. Nu acceptăm tăierea altor sporuri decât cele discutate cu premierul Emil Boc". Sindicalistul a fost mirat să descopere că textul Ordonanţei prevedea tăierea şi a altor sporuri decât cele negociate cu sindicatele. De pildă se vor tăia salariul de merit în învăţământ, prima de 2% din fondul de salarii pentru bugetari, cei 100 de euro pentru o categorie a cadrelor didactice, lucruri pentru care sindicatele nu şi-au dat acordul. Dacă vor fi legiferate toate aceste prevederi, dascălii ar pierde 60% din salariu. Acum, membrii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) din Cartel Alfa vor să protesteze împreună cu sindicatele din învăţământ. "Am respins din start discuţia privind eliminarea sporurilor sau a plăţii orelor suplimentare", a spus Sebastian Oprescu, preşedintele SNFP.

Ordonanţa de urgenţă nu poate rămâne aşa, ci trebuie rediscutată la Ministerul Muncii, a declarat preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. El crede că grevele se pot evita prin alte runde de negocieri, la Minister.

Ce sporuri se scot

Vineri, proiectul de Ordonanţă, în dezbatere publică pe site-ul Ministrului Muncii.


În locul primei de 75% pentru funcţionarii publici care lucrează cu fonduri europene, Ordonanţa introduce altă primă, mai mică, de până la 75%, despre care încă habar nu are nimeni cum se va acorda. Textul Ordonanţei mai spune că prima se va acorda „numai în funcţie de îndeplinirea criteriilor şi condiţiilor care urmează a fi stabilite prin hotărâre a Guvernului, în procentul reglementat şi numai după autorizarea structurilor şi a personalului care urmează a beneficia de primă”.

Se mai taie şi procentul de 10% cu care se putea majora salariul de bază al observatorilor care verifică contractele de achiziţie publică, salariul de merit pe anul 2009, premiile pentru toate categoriile de personal din autorităţile şi instituţiile publice. La fel, sporul de limbă străină şi cel pentru condiţii vătămătoare (de până la 10%) din salariul de bază, staţii de bruiaj sau instalaţii care produc câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă. Mai pică şi sporurile consilierilor pentru afaceri europene, cu excepţia celui de vechime şi vor fi introduse praguri maxime până la care şefii instituţiilor pot acorda indemnizaţiile de conducere.

Ce se mai scoate: sporul pentru complexitatea muncii (până la 25%) pentru auditorii interni, indemnizaţia de 15% pentru personalul care face cercetare administrativă în comisiile de disciplină, indemnizaţia de 10% pentru cei care asigură secretariatul tehnic al comisiei de disciplină pentru funcţionari publici. Se mai elimină şi indemnizaţia de 20% pentru membrii comisiilor de soluţionare a contestaţiilor, precum şi indemnizaţia celor care asigură secretariatul acestor comisii. 

Proiect Ordonanta

Cuvinte cheie: fonduri functionari publici UE

Comentarii


Nu exista comentarii.


  Cod verificare
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii