Investitii in Dobrogea in energia regenerabila
Vizualizari: 550
Comentarii: 0
„Dobrogea se afla pe primul loc in Romania in ceea ce priveste potentialul pentru energiile regenerabile. In momentul de fata, in zona Fantanele se dezvolta cel mai mare proiect eolian din Europa, iar evolutiile viitoare ar putea sa ne rezerve alte surprize”, a explicat Catiusa Tompos, sef birou Agentia de Protectie a Mediului Constanta.
Conform APM, alte zeci de proiecte autorizate sau in curs de autorizare vizeaza dezvoltarea de centrale eoliene in localitatile Pantelimon, Ostrov, Silistea, Galbiori, 23 August, Pecineaga, Adamclisi , Istria, Sacele, Targusor, Dorobantu, Pestera, Topraisar si Vulturul. Daca pana acum trei ani reprezentantii autoritatilor locale nu priveau cu interes proiectele eoliene si in unele cazuri au pus chiar piedici in calea dezvoltarii programelor energetice, incepand cu anul trecut situatia s-a schimbat radical.
Faptul ca, odata cu demararea lucrarilor pentru „fermele eoliene”, investitorii amenajeaza si sistematizeaza suprafete intinse de teren (drumuri, alimentare cu energie, apa, etc.), i-a determinat pe factorii de decizie locali sa faca eforturi in vederea atragerii acestor oameni de afaceri.
Cea mai mare investitie din obrogea in domeniul energiilor regenerabile apartine grupului CEZ. „CEZ a sprijinit comunitatea din Fantanele printr-o serie de proiecte de dezvoltare a infrastructurii, implementate sau demarate in 2009: modernizarea sistemului de apa potabila si racordarea integrala a gospodariilor din localitate la apa; prima etapa in realizarea sistemului de canalizare; sustinerea scolilor si a gradinitelor; demararea unui proiect de management al deseurilor; demersuri pentru construirea unei piete publice agro-alimentare; sponsorizarea echipei locale de fotbal; organizarea de evenimente culturale”, a precizat Cosmina Marin, purtatorul de cuvant CEZ.
In parcul eolian lucreaza peste 400 de oameni, o buna parte dintre acestia recrutati din randul populatiei locale. Grupul a propus proiecte in 2010 pentru comunitatea din Cogealac, unde este asteptat acordul autoritatii locale privind materializarea programelor de dezvoltare durabila similare celor de la Fantanele. Cehii de la CEZ investesc 1,1 miliarde de euro in constructia celui mai mare parc eolian pe uscat din Europa, cu o capacitate de 600 MW, dublul celui mai mare parc operational in prezent. Peste 50 de turbine eoliene au fost deja montate, la Cogealac si Fantanele se deruleaza lucrari de constructii civile de anvergura. Pana in acest moment s-au finalizat peste 80% din fundatiile turbinelor eoliene si 90% din drumurile de acces precum si construirea centrului de comanda din care va fi coordonat parcul eolian. in parcul eolian de la Fantanele Est si Vest a inceput deja verificarea si testare turbinelor in vederea racordarii la retea.
Al doilea mare dezvoltator in domeniul energiei „verzi” de la malul marii a fost autorizat la jumatatea lunii martie de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE). Compania Iberdrola Energie Romania a primit de la ANRE o licenta de furnizare a energiei valabila pentru 2 ani. Spaniolii dezvolta la Constanta 50 de proiecte eoliene, care insumeaza 1.600 MW. Aproximativ 700 MW din cei 1.600 MW sunt, in prezent, intr-o faza avansata de executie. Turbinele eoliene sunt amplasate in zona comunei Cogealac, in vecinatatea parc eolian CEZ. Compania Nationala de Transport a Energiei Electrice Transelectrica a primit anul trecut cereri de instalare de linii pentru parcuri eoline insumand o putere de 17.600 MW in Dobrogea.
Cuvinte cheie: fonduri europene energia regenerabila