Noi achizitii cu fonduri Phare pentru politistii de frontiera


1.7 - 3 votes


Vizualizari: 713
Comentarii: 0

Noi achizitii cu fonduri Phare pentru politistii de frontiera
Politistii de frontiera de la granita cu Bulgaria, Serbia si Ucraina au fost dotati cu 50 de nave de patrulare de ultima generatie. Navele au fost achizitionate prin programul Phare 2004 si sunt de tip “Arvor 215 R”. Salupele fluviale de patrulare, fabricate în Polonia, sunt construite din fibra de sticla, având chila întarita cu o structura de otel care mareste rezistenta acesteia în cazul unei lovituri dure în timpul navigatiei.

De asemenea, fiecare ambarcatiune este dotata cu sistem multifunctional de navigatie Simrad CX44ED (constând în DGPS, radar, harta electronica, sonda ultrason), sistem multifunctional profesional de comunicatii (radiotelefoane mobile si portabile), sistem de semnalizare optico-acustic, busola, proiector si sistem de încalzire tip WEBASTO navalizat, binoclu si ochelari de vedere pe timp de noapte în infrarosu. Are un motor Volskwagen TDI de 120 de CP. Are o lungime de 7,15 m, o latime de 2,52 m, un pescaj de 0,75 m si poate atinge o viteza de 30-40 de km/h.

Aparatura performanta de la bordul navei permite stabilirea si determinarea cu exactitate a pozitiei navei în orice moment al misiunii. Astfel, în cazul producerii unor evenimente de frontiera, cu ajutorul aparaturii se poate stabili cu exactitate locul savârsirii infractiunii, contraventiei sau încalcarii liniei de frontiera. Salupa poate transporta pana la sase persoane si asigura conditii moderne de lucru pentru echipaj, format din doi politisti de frontiera. Cele 50 de salupe fluviale sunt destinate supravegherii si controlului frontierei de stat din zonele de competenta ale Inspectoratelor Judetene ale Politiei de Frontiera: Calarasi (trei ambarcatiuni), Giurgiu (patru), Dolj (sase), Olt (trei), Mehedinti (sapte), Braila (trei), Tulcea (opt), Ialomita (patru), Teleorman (cinci), Galati (una), Caras-Severin (cinci) si Scoala de Formare si Perfectionare a Personalului de Marina Giurgiu (o ambarcatiune).

Cuvinte cheie: fonduri PHARE

Comentarii


Nu exista comentarii.


  Cod verificare
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii