Nu pierdeti banii europeni


5.0 - 2 votes


Vizualizari: 384
Comentarii: 0

Nu pierdeti banii europeni
Austriecii de la Erste Bank, care controleaza BCR, cea mai profitabila banca din Romania, cu un castig de 541 mil. euro in 2008, considera ca principala problema a Romaniei nu este deprecierea leului si nici caderea pietei imobiliare, ci dificultatea atragerii fondurilor europene in valoare de 30 mld. euro. De la BNR, austriecii nu asteapta facilitati, dar cred ca Romania ar trebui sa acceseze un imprumut de la FMI, ca “centura de siguranta”.

“Problema Romaniei nu o reprezinta nici cursul de schimb, nici piata imobiliara. Nu este o drama in cazul in care cursul ajunge la 4,8 lei/euro. Reala problema a Romaniei este aceea ca sunt fonduri UE in valoare de 30 mld. euro disponibile pentru tara si neatrase. Este nevoie de proiecte de infrastructura. Este timpul ca politicienii, Guvernul si BNR sa lucreze impreuna pentru a repune Romania pe traiectoria corecta”, a declarat directorul general al Erste Bank, Andreas Treichl. Afacerea bancherilor de la Erste in Romania ar ramane profitabila chiar si la un curs de 5 lei/euro, iar expunerea pe care o au pe piata imobiliara este destul de redusa, de circa 1 mld. euro.

Expunerea totala a grupului Erste pe Romania este de 11 mld. euro. “Nu exclud complet un nivel de curs de 5 lei/euro. Un nivel al cursului de 5 lei/euro va avea un efect vizibil asupra portofoliului de credite al BCR. Dar, chiar si in cazul in care cursul ar ajunge la 5 lei/euro, activitatea de creditare va ramane profitabila. Clientul mediu al nostru castiga de trei ori mai mult decat salariul mediu al romanilor. Capacitatea financiara a acestora de-a absorbi fluctuatiile cursului de schimb este substantiala”, a explicat pentru Business Standard directorul financiar al Erste Group, Manfred Wimmer, bancherul care a condus pentru o perioada BCR.

Austriecii amana, in criza, planurile de listare a BCR la Bursa de Valori Bucuresti pentru momentul in care piata va oferi conditii mai bune, desi termenul prevazut in contractul de privatizare este toamna anului 2009. “Cred ca SIF-urile au un interes relativ limitat in acest moment sa listeze BCR. Pentru 2009, ar trebui sa uitam de listare, pietele sunt foarte nervoase. Va lua un timp pana cand increderea in potentialul de crestere al Romaniei si in restul tarilor europene va reveni. Daca avem noroc, putem astepta pana in 2010, dar parerea mea este sa asteptam pana in 2011”, estimeaza Treichl. Erste detine 69,3% din actiunile BCR, cei mai importanti actionari minoritari fiind SIF-urile.

Un eventual imprumut extern ar ajuta la restabilirea increderii investitorilor internationali in economia locala, iar autoritatile romane sunt la un pas de accesare a finantarii externe. “Romania ar trebui sa incheie un acord cu FMI. Cum Erste ia bani de la Austria, Romania ar trebui sa procedeze la fel, sa ia bani de la FMI. Nu este timp pentru mandrie. Chiar daca nu are nevoie, sa ia, ca o centura de siguranta”, a punctat Treichl. Grupul austriac Erste a semnat vineri un acord cu statul austriac, in ceea ce priveste masurile de capitalizare, care prevede emiterea de capital participativ si hibrid in valoare de 2,7 mld. euro, la care Austria va participa cu maximum 1,89 mld. euro. Cum autoritatile romane au cerut in repetate randuri ca bancile-mama sa asigure fonduri filialelor pentru a sustine creditarea, seful Erste a explicat ca “nu exista alta banca din UE care sa sprijine economia romaneasca precum noi. Noi avem 25% din economia romaneasca”. Austriacul de la Erste a punctat ca de viitorul economiilor din Europa Centrala si de Est nu depinde doar sistemul bancar din Austria, ci insasi Uniunea Europeana, care nu poate ramane indiferenta la evolutia dintr-o zona care este parte a spatiului comun.

BCR a ajuns cea mai eficienta banca din grupul Erste, cu un raport intre costuri si venituri de 41,4% la finele anului trecut. Profitul net al grupului BCR, incluzand venituri exceptionale din vanzarea unor active de 745,9 mil. lei, a urcat in 2008 de peste doua ori, la valoarea-record de 2.032 mil. lei (541 mil. euro), in timp ce activele au avansat cu 9%, la 69 mld. lei (17,17 mld. euro). Treichl a evitat sa avanseze rate de crestere pentru afacerea din Romania, rezumandu-se sa spuna ca BCR va raporta un rezultat bun si in 2009. Creditele neperformante ale BCR reprezinta 7,9% din valoarea la nivelul Erste si 3,2% din portofoliul propriu de imprumuturi.
 
Grupul BCR si-a majorat provizioanele de risc pentru credite si avansuri de circa 3,8 ori in 2008, la 170,2 mil. euro, pe fondul deteriorarii mediului macroeconomic si al abordarii conservatoare a managementului riscului. Wimmer a precizat ca BCR este bine capitalizata, dar, daca provizioanele vor creste in mod semnificativ, atunci este posibil sa fie necesara o infuzie de capital. BCR isi continua planurile de extindere teritoriala, in acest an intentionand sa deschida 40-50 de unitati, reteaua urmand sa ajunga la 700 de unitati la finele anului 2009, de la 641 in 2008. BCR avea la sfarsitul anului trecut 9.985 de angajati, cu 18,3% mai putin comparativ cu nivelul de la finele lui 2007, cand numarul salariatilor era de 12.224.

Cuvinte cheie: fonduri europene finantare UE

Comentarii


Nu exista comentarii.


  Cod verificare
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii