Primari cercetati pentru fals in acte privind fondurile europene
Vizualizari: 298
Comentarii: 0
Primarul comunei Tansa si fostul edil al comunei Deleni, din judetul Iasi, au fost trimisi miercuri in judecata de procurorii DNA, sub acuzatia ca au falsificat acte pentru a obtine fonduri europene care urmau sa fie investite in extinderea retelei de apa in sate din comune.
Primarul si secretarul Consiliului Local din comuna Tansa au fost pusi sub acuzare pentru inselaciune si folosire de documente false pentru obtinerea de fonduri europene, fapte petrecute in 2003, informeaza Ziarul de Iasi.
Anchetatorii sustin ca la dosarul inaintat Agentiei SAPARD, edilul a depus mai multe documente pe care apareau semnaturile unor membri din comisie, dar care nu participasera la sedinte.
Si fostul primar al comunei Deleni a fost pus sub acuzare tot pentru inselaciune si folosirea de documente false la atragerea de bani din fondurile Uniunii Europene, tot in anul 2003.
Valoarea lucrarilor de proiectare si executie pentru bransamente ce trebuiau executate in cadrul extinderii a retelei de apa din cateva sate se ridica la aproximativ 1,2 miliarde de lei vechi, aproximativ 903 milioane de lei vechi proveniti din fonduri europene.
DNA sustine in actul de acuzare ca pe documentele depuse la SAPARD se gasesc inscrisi membrii din comisia de evaluare a ofertelor si atribuire a contractului, care nu au participat la sedinta.
In acelasi dosar, procurorii l-au trimis in judecata si pe administratorul firmei Aldovlad SRL care este acuzat ca a determinat o alta persoana sa intocmeasca in fals o oferta cu date contabile nereale, pentru care firma sa fie eligibila la selectia de oferte.
"Oferta tehnica continea date nereale referitoare la cifra de afaceri anuala si profitul anual net aferent anilor 2000, respectiv 2001, perioada in care societatea nu a desfasurat activitate economica", precizeaza DNA.
Cuvinte cheie: fonduri europene fals acte
Comentarii
Nu exista comentarii.