Raportul CE din domeniul justitiei este unul echilibrat si realist
Vizualizari: 270
Comentarii: 0
Comisia Europeana a publicat, miercuri, 22 iulie 2009, un nou raport privind progresele inregistrate de Romania in domeniul justitiei. „In esenta, Comisia Europeana a remarcat progresele pe care le-am facut cel putin incepand cu luna februarie, de la data ultimului raport, cand se constatase o stagnare a progreselor de reforma in domeniul Justitiei”, a afirmat primul-ministru Emil Boc.
„Romania mai are de indeplinit niste obiective care sunt la indemana noastra”, a declarat primul-ministru Emil Boc.
seful Executivului a apreciat ca acest raport este unul echilibrat si realist si care are doua vesti bune pentru Romania.
„Prima veste buna este ca nu se activeaza clauza de salvgardare pe Justitie. Aceasta inseamna ca cetatenii romani vor putea avea parte de sentinte judecatoresti emise de autoritatile romane si recunoscute in intreaga Uniune Europeana”, a declarat seful Executivului.
Daca s-ar fi activat clauza de salvgardare riscul major ar fi fost acela ca toate sentintele, de la cele civile la cele comerciale, nu ar fi fost recunoscute in afara spatiului romanesc.
„Cea de a doua veste buna se refera la faptul ca Raportul nu este insotit de vreo sanctiune financiara impotriva Romaniei, care ar fi insemnat prin pierderea unor fonduri europene sau de alta natura”, a adaugat primul-ministru.
Raportul pe Justitie mentine in continuare Mecanismul de Cooperare si Verificare pe Justitie. Masurile recomandate de Comisia Europeana vor fi incluse intr-un Plan de Actiune, pe care primul-ministru le-a solicitat membrilor Guvernului avand competente in domeniu - ministrul Justitiei, MAI, MAE, DAE – sa-l pregateasca pana la 14 august 2009.
Aceste masuri, care trebuie concretrizate punctual, se refera la:
1. Pregatirea intrarii in vigoare a celor doua Coduri aprobate de Parlament si a celor doua Coduri de procedura care sunt inca in procedura parlamentara.
2. Pregatirea si intarirea capacitatii resurselor umane in domeniul Justitiei.
3. Continuarea aplicarii masurilor adecvate in ceea ce priveste unificarea jurisprudentei.
4. Stabilitatea si functionalitatea cadrului legal pentru combaterea coruptiei.
5. A se continua punerea in aplicarea a strategiilor locale de combatere a coruptiei.
„Cu alte cuvinte, ne luam foarte in serios ceea ce mai avem de facut. Consideram ca ceea ce s-a facut a fost apreciat de catre Comisia Europeana.
si nu in ultimul rand, facem apel la toate partidele din Romania pentru a gasi consensul politic necesar continuarii reformelor si a luptei impotriva coruptiei. Cred ca avem nevoie in continuare de dovezi foarte ferme si clare din partea factorului politic, ca in aceasta tara nimeni nu este mai presus de lege. Iar din acest punct de vedere, Guvernul va sustine si va pregati actele normative pentru ca un asemenea demers sa fie sustinut asteptandu-ne ca si ceilalti actori politici, partide si Parlament, sa puna ca prioritate in activitatea lor respectarea acestui principiu potrivit caruia nimeni nu este mai presus de lege”, a conchis primul-ministru Emil Boc.
Ministrul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, Catalin Predoiu, a apreciat, la randul sau, ca cea mai importanta recomandare a raportului este „sa ne strangem cu totii in jurul unei agende comune pe justitie”. „Aceasta recomandare transpare din tot Raportul si, la un moment dat, este scrisa chiar explicit in final. Daca se poate ca toti actorii sa gaseasca un consens, dincolo de aceste greutati, pe solutii si sa incetam sa exacerbam criticile - unele dintre ele pe motive reale - vom avea o sansa sa avansam. Daca nu, vom ramane cantonati si auto-blocati in eforturi distructive. Raportul nu precizeaza despre ce actor este vorba. Spune doar "actorii". Acestia pot fi politici, dar nu sunt numai politici. Depinde si de sistemul judiciar insusi si de liderii acestui sistem, daca inteleg sa treaca peste greutatile pe care le intampina orice sector in acest moment in Romania”, a declarat ministrul Catalin Predoiu.
Raportul elaborat de Comisia Europeana este rezultatul unei monitorizari permanente a situatiei din Romania, prin raportari tehnice, periodice si ad-hoc facute de Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, de Misiunea Comisiei Europene la Bucuresti, intalniri bilaterale la nivelul Comisiei si misiuni periodice de evaluare, desfasurate in Romania.
Cuvinte cheie: raport justitie fonduri structurale