Obiectiv de maxima importanta pentru Comisia Europeana, Strategia UE privind Regiunea Dunarii are ca promotor activ Romania. Dunarea reprezinta una dintre cele mai mari cai fluviale de transport ale Europei, dispunand de un potential imens pentru cresterea volumului de marfuri transportate. In actualele conditii de folosire a resurselor energetice, este nevoie de o activitate coordonata si planificata pentru gestionarea Dunarii. Regiunea Dunarii include zece state, dintre care sase sunt membre ale Uniunii Europene si numara 200 de milioane de locuitori. Dintre acestia, 75 de milioane traiesc in regiunile riverane Dunarii.
Cadrul actual de cooperare regionala in bazinul Dunarii acopera domenii precum navigatia - prin intermediul Comisiei Dunarii, protectia mediului prin Comisia Internationala pentru Protectia Dunarii, cooperarea intre regiuni - prin ARGE Donaulander, si turismul - prin Comisia Turismului din Regiunea Dunarii.
Pe 10 martie 2009, in Parlamentul European a fost initiata o declaratie scrisa privind „crearea unui grup de lucru pentru elaborarea si implementarea Strategiei privind Dunarea”. Printre initiatori s-au numarat si eurodeputatii romani Victor Bostinaru si Daciana Sarbu. Proiectul declaratiei a fost convenit cu Stavros Dimas, comisarul european pentru Mediu, iar documentul are ca principal obiectiv plasarea Deltei Dunarii printre prioritatile Parlamentului European si ale Comisiei Europene.
Intergrupul pentru Dunare din PELa prima reuniune a Intergrupului pentru Dunare al Parlamentului European (PE), pe 22 octombrie 2009, deputati europeni din patru grupuri politice (S&D;, PPE, ALDE si GUE) au ales-o pe Adriana Ticau presedinte al intergrupului. In biroul acestui intergrup, fiecare stat membru riveran Dunarii are un reprezentant. „Ideea constituirii Intergrupului pentru Dunare a aparut in urma cu doi ani (2007 - n.r.). Primul pas a fost efectuat in 2007, cand am convins biroul Comisiei de Transport si Turism a Parlamentului European sa organizeze, in 2008, o delegatie in regiunea Dunarii, avand ca obiectiv cunoasterea potentialului acestui fluviu european. Aceasta s-a desfasurat in perioada 28 septembrie-2 octombrie 2008 si a acoperit segmente ale Dunarii din Austria, Ungaria si Romania, inclusiv Delta Dunarii. Una dintre principalele concluzii ale acestei delegatii a fost crearea unui Intergrup al PE pentru promovarea Dunarii. Acum, la inceput de mandat, cu implicarea deputatilor interesati, acest obiectiv devine realitate.
Ma bucur de larga sustinere pe care crearea acestui intergrup o are in Parlamentul European si consider ca este important sa fim cat mai activi in promovarea Dunarii si a regiunii bazinului Dunarii”, a declarat cu acest prilej Adriana Ticau.
Oportunitati de dezvoltare oferite de Strategia Dunarii: * Transport: „coridorul de transport transeuropean VII - TEN - T”. Dunarea reprezinta o axa prioritara de transport in interiorul Uniunii Europene
* Refacerea infrastructurii portuare si a senalului navigabil
* Utilizarea noilor tehnologii si a „sistemelor verzi”
* Inovare si cercetare in beneficiul dezvoltarii durabile
* Sisteme verzi si tehnologii noi pentru societatea informationala de maine
* Investitii in protectia mediului
* Ape mai curate
* Protejarea biodiversitatii
* Dezvoltare rurala si protectia impotriva riscului producerii de fenomene extreme
Mai multe detalii pe
www.financiarul.com