Se vrea simplificarea accesarii fondurilor europene din 2013


3.3 - 4 votes


Vizualizari: 652
Comentarii: 1

Se vrea simplificarea accesarii fondurilor europene din 2013
Comisarii europeni Dacian Ciolos, Laszlo Andor, Maria Damanaki si Johannes Hahn cer reguli comune pentru finantarile care vizeaza aceleasi obiective.

O noua initiativa reformista privind fondurile comunitare, apartinand Comisarului european pentru agricultura Dacian Ciolos, starneste interesul CE, dar si ingrijorarea beneficiarilor, care se tem de schimbarea regulilor jocului in defavoarea lor.

Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Fondul European pentru Dezvoltare Regionala,  Fondul European pentru Pescuit, Fondul de Coeziune si Fondul Social European ar putea fi „reunite” intr-o viziune strategica unitara incepand din 2013, daca propunerea in acest sens a patru comisari europeni va primi acceptul presedintelui Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Durao Barosso.  Surse din CE au declarat pentru „Financiarul” ca initiatorul actiunii este Comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala Dacian Ciolos, demersul sau fiind dictat de necesitatea obiectiva a realizarii unei mai mari coerente si complementaritati a politicilor respective. Este o incercare de coordonare a patru importante instrumente financiare comunitare, astfel incat pentru aceeasi categorie de proiecte din fonduri europene procedurile pentru obtinerea banilor sa fie cvasisimilare. Un exemplu este infrastructura, care poate atrage bani si din Fondul de Dezvoltare Rurala si din Fondul de Coeziun, fiecare dintre aceste fonduri avand insa seturi diferite de criterii obligatorii pentru accesarea programelor. Initiativa comisarului Ciolos vine in urma intalnirilor avute cu Comitetul Regiunilor - organ consultativ format din reprezentantii autoritatilor regionale si locale europene si cu membri ai Parlamentului European. Ceilalti trei comisari europeni semnatari ai scrisorii ce contine propunerea mai sus mentionata, scrisoare destinata sefului Executivului Uniunii Europene, sunt Laszlo Andor (Munca si Afaceri Sociale), Maria Damanaki (Pescuit) si Johannes Hahn (Politica Regionala).

Deocamdata in faza incipienta, dezbaterile la nivel national, in toate cele 27 de state membre, pe tema propunerii celor patru comisari europeni se vor anima pe masura ce opinia publica va afla informatii mai detaliate despre efectele concrete ale unei asemenea masuri. Sursele „Financiarul” afirma ca nu vor fi afectate obiectivele politicilor respective si ca programele vor fi implementate in functie de dezideratele nationale ale fiecarui stat membru in parte.

Pana la formularea unei pozitii oficiale in acest sens, nu trebuie ignorat faptul ca Dacian Ciolos este promotorul unui program de reforma al Politicii Agricole Comune care, printre altele, va pune accent, in ceea ce priveste platile directe la hectar, nu atat pe nivelul productiei, cat pe respectarea normelor de mediu, mentinerea calitatii solului si a biodiversitatii. Intr-un interviu acordat „Financiarul”, inaltul functionar european declara ca „agricultorii vor trebui sa justifice sprijinul financiar primit din partea bugetului comunitar. Aceasta este esenta reformei pe care doresc sa o fac.

Trebuie sa fie mult mai clar de ce se dau banii de sustinere a agricultorilor”. Agricultorii romani primesc subventii directe la hectar cu incepere din 2007, acestea ajungand la circa 80 euro/hectar indiferent daca terenul pentru care sunt acordate finantarile este lucrat sau nu. In anul 2009, la o suprafata agricola necultivata de 3,5 milioane de hectare, proprietarii au primit, nejustificat, subventii de la bugetul comunitar in valoare de aproximativ 400 de milioane de euro.




Cuvinte cheie: UE bani Dezvoltare fonduri

Comentarii

  • galan silviu doru - 2010-09-18 22:39:19
    antradevar sunt foarte multi care au luat sucventii pentu agricultura si nu au lucrat deloc pamantul.PACAT. trebuie verificat mai des dupa ce se da prima rata de sucventii si fara sa se anunte caci daca se stie ca vine control se acopera unul pe altul. Pentru a evita bani aruncati an aer.Si totusi sper ca pe viitor sa se ajunga la o ROMANIE mult mai unita.
    AGRICULTURA ESTE VIITORUL ROMANIEI


  Cod verificare
 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii