Sedinta constitutiva a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara
Vizualizari: 660
Comentarii: 0
Pe 7 aprilie a avut loc la sediul Consiliului Judetean Mures sedinta constitutiva a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara „Aqua Invest Mures”, la care au fost invitate sa adere, alaturi de Consiliul judetean, un numar de 35 unitati administrativ-teritoriale.
Au fost reprezentate un numar de 30 unitati administrativ-teritoriale, dintre care un numar de 29 au semnat Actul constitutiv si Statutul, cu exceptia municipiului Tirgu Mures, care va supune adoptarii forma finala a acestor acte in sedinta Consiliului Municipal din luna aprilie.
Prezenta asociere asigura cadrul institutional si reprezinta unul dintre principalele criterii de eligibilitate necesare accesarii Fondului de Coeziune prin Programul Operational Sectorial Mediu. Principalele atributii ale Asociatiei vor fi:
- sa pregateasca si sa promoveze strategia de dezvoltare a serviciilor de alimentare cu apa si canalizare;
- sa vegheze la punerea in aplicare a proiectelor de investitii incredintate Operatorului in temeiul Contractului de Delegare;
- sa monitorizeze respectarea obligatiilor asumate de Operator prin Contractul de Delegare, indeosebi in ceea ce priveste realizarea indicatorilor de performanta, executarea lucrarilor incredintate Operatorului si calitatea Serviciilor furnizate utilizatorilor.
In prezent, in judetul Mures se afla in derulare un proiect de asistenta tehnica, coordonat de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile si finantat prin programul ISPA 2005, prin care se realizeaza intreaga documentatie necesara unui amplu proiect de reabilitare si modernizarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare in localitatile membre ale Asociatiei.
Din estimarile actuale, necesarul investitiilor la nivelul judetului Mures in vederea conformarii la directivele de apa/apa uzata ale Uniunii Europene, asumate de catre Romania prin Tratatul de Aderare, este de peste un miliard de euro pentru perioada 2009 - 2018, prin proiectul aflat in pregatire urmand sa fie realizate, in etapa 2009 – 2012, investitii in valoare de 400 milioane de euro.
Cuvinte cheie: ISPA investitie proiecte